Cum funcționează aparatul vocal și de ce au nevoie copiii de o tehnică vocală care să le susțină vocea
Vocea este mai mult decât o abilitate nativă, este un instrument biologic complex, care, dacă este folosită greșit, nu poate fi schimbată, însă, din perspectiva mea, poate fi corectată, dacă alegi specialistul potrivit.
De aceea, este important să acordăm atenție sporită vocii și aparatului vocal.
Iar vocea unui copil este pură și inocentă.
În copilărie, vocea este fragilă, corzile vocale ale copiilor sunt subțiri, laringele este în dezvoltare, iar obiceiurile pe care și le formează de mic poate influența modul în care va cânta toată viața.
Vocea este parte din corpul nostru, la fel cum fac parte mușchii sau oasele și are nevoie de îngrijire specială și de educație corectă, pentru ca ea să se dezvolte clar și sănătos.
Aici intervine tehnica vocală, adaptată vârstei copilului și particularităților aparatului vocal.
Aparatul vocal și cum funcționează
Deși nu pare complex, este un ansamblu de sisteme care colaborează între ele.
Vocea umană este sunetul creat de corzile vocale, modulat apoi prin muşchi şi puncte-cheie, aflate în gât și cavitatea bucală.
Ea apare în urma vibrației celor două corzi vocale din laringe, iar această vibrație este influențată de mușchii, mucoasa și cartilagiile din apropriere.
Procesul prin care vocea se face auzită:
Primul pas: respirația – un inspir de aer, care alimentează laringele. Aerul acționează precum un combustibil pentru voce.
Laringele – la nivelul laringelui, corzile vocale vibrează atunci când aerul trece printre ele. Această vibrație produce sunetul brut. Această vibrație este susținută prin susținerea corectă a coloanei de aer şi prin poziționarea corectă a laringelui, asigurată de muşchi şi de închiderea sănătoasă a corzilor vocale (deci, de echilibrul dintre fluxul de aer şi presiunea de aer).
Poziționare voce – tractul vocal (gât, gură, nas) acționează ca o cutie de rezonanță care modelează și amplifică sunetul. În funcție de spațiul din gât/gură, putem produce sunete cu mai mult volum sau mai puțin, dar şi mai strident sau mai puțin strident.
Articulația – limba, buzele și dinții transformă sunetele brute în cuvinte și sunete distincte.
De reținut este faptul că vocea este un instrument viu și ea se schimbă permanent în funcție de vârstă, sănătate și chiar emoții. Iar tehnica poate ajuta ca schimbarea să se producă într-un mod echilibrat şi sănătos.
· Vocea copiilor – particularități
Spuneam mai sus că vocea se schimbă în funcție de vârstă, iar dacă vorbim de vocea din copilărie, ea are niște particularități speciale:
– corzile vocale sunt mai scurte și mai subțiri. De aceea copiii au o voce mai înaltă, subțire și un timbru cristalin;
– laringele este mai mic și mai flexibil, de aceea vocea copiilor este mai sensibilă atunci când sunt obosiți sau când este folosită greșit;
– întinderea vocală este limitată, deoarece lipseşte tehnica, iar aparatul vocal e în formare.
La pubertate, apar schimbări și anume:
La băieți, laringele coboară și corzile vocale se îngroașă, iar vocea lor se schimbă chiar şi cu o octavă (8 sunete).
La fete, tranziția este mai ușoară, însă apar schimbări și ajustări în întinderea vocală și culoarea vocii.
Pubertatea este o perioadă mai delicată, care presupune atenție, în special atunci când cânți, iar folosirea unei tehnici vocale corecte nu este de neglijat, astfel că, e necesar ghidajul unui antrenor vocal specializat în tehnică şi refacere vocală. Unele exerciții sau vocalize, mai ales dacă nu sunt făcute corect, pot fi, din păcate, prea solicitante, chiar pot face rău corzilor vocale aflate în dezvoltare.
· De ce este importantă tehnica vocală completă pentru copii
1. Protejează vocea. Să folosești o tehnică vocală corectă înseamnă să folosești eficient aerul, să eviți presiunea asupra corzilor vocale și să permiți relaxarea musculaturii implicate. Astfel, copilul nu va raguși și nu va dezvolta probleme de sănătate, precum nodulii vocali.
2. Învățarea unei respirații corecte. Implicarea diafragmei sprijină o voce sănătoasă. Se întâmplă des ca mulți copii să cânte fără să aibă o susținere eficientă a aerului și fără să implice diafragma, iar acest lucru poate duce la tensionarea corzilor vocale. Tehnica vocală completă îi ajută să folosească respirația în mod corect, să implice diafragma și să aibă o rezistență vocală bună.
3. Libertate atunci când cântă. Când un copil știe cum să își folosească vocea, el nu va avea frică atunci când cântă că vocea nu se va auzi bine sau că va cânta fals. Tehnica vocală completă devine o susținere a expresivității și creativității.
4. Încrederea în sine și siguranță. Pentru că stăpânește bine tehnica vocală, va putea stăpâni și vocea și va cânta fără presiune și cu bucurie.
· Beneficiile tehnicii vocale complete la copii
– O voce sănătoasă – copilul cântă cu o tehnică vocală corectă și, astfel, își păstrează o voce clară și rezistentă;
– Se va dezvolta din punct de vedere muzical, pentru că va putea să cânte repertorii variate, fără a se limita;
– Se dezvoltă mental și emoțional – CVT îi antrenează atenția, memoria și îl ajută în exprimarea emoțiilor;
– Va putea urma un parcurs profesional, acest lucru datorându-se unei voci formate în mod corect încă din copilarie, o voce cu care va putea face performanță mai târziu.
Despre CVT (tehnica vocală completă) am mai scris și în acest articol.
· Ce riscuri există atunci când copilul cântă fără tehnică vocală
– Răgușeală frecventă sau chiar predispoziție la răceli repetate, acesta fiind un semn că vocea nu este folosită în mod corect și că este suprasolicitată;
– Noduli sau polipi vocali, mici leziuni pe corzile vocale care pot necesita tratament medical;
– Oboseală vocală. Dacă vocea nu este folosită corect, copilul obosește repede și nu mai poate cânta după câteva minute;
– Frustrare sau chiar pierderea încrederii, pentru că unele sunete nu îi ies și poate crede că nu este suficient de bun și chiar să nu mai aibă încredere în vocea sa.
· Rolul antrenorului vocal și al părintelui în viața micului artist
Atât părintele, cât și antrenorul vocal, au roluri importante în viața micului artist.
Antrenorul vocal/profesorul este specialistul care susține și ghidează copilul să folosească tehnica vocală corect, îi observă limitele și găsește soluții personalizate pentru a-și exprima vocea fără frică, sănătos, fără să facă rău corzilor vocale.
Pe partea cealaltă, părintele încurajează copilul, fără să pună presiune și trebuie să fie atent la vocea copilului său, să observe semnele de suprasolicitare a vocii (răgușeală, oboseală, disconfort), să le semnaleze mereu profesorului și să-i creeze un mediu sănătos și echilibrat de dezvoltare.
Iar de ambele părți, sprijinul emoțional este foarte important, pentru că prin voce, copilul își exprimă emoțiile, iar el are nevoie de încredere în el, siguranță că poate face acest lucru și să exprime bucurie.
Vocea copiilor este un dar, care necesită grijă, ghidaj, sprijin și o tehnică vocală corectă și sănătoasă.
Iar acest lucru le oferă protecție și bucuria de a cânta, dar și siguranță și încredere în propria voce.
Vocea îngrijită poate face performanță, se poate dezvolta până la cât are capacitatea ei naturală și poate fi memorabilă și deosebită.
PS: Dacă copilul tău are înclinație spre muzică și vrei ca vocea lui să fie protejată și să se dezvolte armonios, acum este momentul să îl înscrii la cursurile de voce by Music Haven.
Înscrierile sunt deschise și trebuie doar să completezi formularul şi să vii cu acesta la audițiile gratuite, organizate în fiecare Vineri.