Stai cuminte

Mi-au spus că, odată și-odată, voi ajunge mare,
dar că trebuie să stau în banca mea.
M-am întrebat mereu cum ar fi ca banca mea să nu fi fost pătrată.
Să fi fost un cerc…
dar să nu mă-nvârt în jurul lui.

Să fi fost un cerc întredeschis, ca și inelele de logodnă reglabile.
Un cerc în care cine pășește, să nu spulbere orice credeam că pot fi în afara lui.
În care să calce doar inimile hotărâte să facă din cerc unul mai mare și să locuiască în el, cu ambele picioare.
Cu toată inima.
Cu toate riscurile la vedere.

Cu toate cărțile pe față.
Pe masa rotundă, nu pătrată…
arătându-le fără teamă.
Nu în buzunar, aruncând câte-o carte din când în când
și schimbând mereu regulile jocului.

Singurul joc să fi fost iubirea.
Joaca de-a iubirea matură,
cu inima dezvelită.
De-a pururi.

Și-apoi…
m-am întrebat cum ar fi ca banca mea
să fie o baladă
de iubire pentru mine și pentru Univers…
să fie, de fapt, Universul.

Cum ar fi fost să mi se spună:
„Stai în Universul tău”?

Mi-am spus eu acum.
Și m-am auzit, m-am ascultat.
Ecouri din Univers reverberau în mintea mea. Sufletul zbura, vibra.
Am pășit în Universul meu acum.
E întredeschis, întrepătruns, între lumi și lumini.
Între da și nu.
E gol și, totodată, plin.
De tine. De mine. De noi.

Stai în banca ta.
Stai în Universul tău.
Eu îl construiesc pe al meu.
Și în curând îl voi lăsa să se audă din nou.” 🤍

Din suflet,
pentru cei ce se caută
sau care, chiar și fără să se caute,
se regăsesc.

Încântată de recunoștință,
Andreea