ScriLUNA

Soare sau lună? De ce?

ScriSOAREa îi scrie ScriLUNII.

S-au găsit și regăsit.

Au vorbit ore în șir, fără să se mai sature să se descopere unul pe celălalt.

Și dacă epuizau toate subiectele Cerului, le reluau și deslușeau misterul fiecărei stele de pe el.

Energia verde era paradisul lui.

O învăluia și o dezvăluia, în fiecare sărut pe creștet, în fiecare atingere fină.

Era o fată-pădure, care aducea liniște și căldură.

Nu o căldură care arde, ci una care răscolește sufletul cu lumina ei blândă.

Se simțea bine și pentru el, arăta bine, era o rază artistică, unică, solară.

Luna îi era sfeșnic.

Misterioasă, nu apărea mereu în plenitudinea ei, dar el o simțea dinainte să apară.

Și când lumina ei apărea, totul se transforma.

Ca o rază limpede de lună, calmă și așezată.

El era pământul.

Ea prindea rădăcini.

El ocrotea.

Ea era ca o zână a naturii.

Lângă el, se simțea în siguranță.

Prindea aripi, având rădăcinile bine infipte.

În privirea lui, își odihnea sufletul.

În zâmbetul lui își întreba fiorii când au ajuns acolo.

Nu erau, apăruseră brusc, dar cu toate astea, atât de firesc.

Ciudat sentiment, și, totuși, se simțea acasă.

Cu mama natură, copacii, soarele, luna, stelele.

Totul s-a reîntregit și a renăscut.

Și totul s-a așezat.

El, pământ.

Ea, lună.

Noapte bună între stele.

Bună dimineața între noi.