Antreprenoriat cosmic

Că tot e la modă să crezi în Univers,
Că tot e la modă antreprenoriatul,
Le-am combinat.
Mi-am creat propriul univers.
Cu taxe de abia mi le mai permit
…

 

Investiția cea mai mare?
Suflet. Pasiune. Iubire.
Dacă regret?
Ce e decis deja de Univers, niciodată.
El a pus totul în noi, pentru noi.

 

Nu te mira așa.
Energia nu minte.
E peste tot.

 

E în stelele din ochii tăi.
Și apropo de Univers și ochii tăi, cred că tocmai am primit o lovitură de la el: îi văd cam des.
Aproape că nu mai știu ce e vis și ce e real.
Mintea doarme.

Privirea ta e reală, chiar și în vis.

 

Sufletul e treaz. E în soarele din inima mea.
Dar cum de?
Nu e vară încă.
Noroc că s-a aprins o scânteie acolo
și mi-a ținut de cald iarna.

 

E în cerul de pe buzele tale.
Al nouălea.
Îl ating în vis cu buzele mele.
Contopire.

 

E în frigul din ianuarie, cel în care te-ai retras.
În februarie, ți-am dedicat toate cântecele de iubire, Universule.
Și mai am câteva, păstrate într-un colț de suflet
…

 

În martie, natura renaște.
Dacă Universul nostru se lasă așteptat,
poate că mai are încă timp…
În aprilie, iubirea din noi învie.
Iar în mai…te rog, mai stai…

 

Vine vara, Universule.
E timpul nostru sacru.
Scânteia va fi înlocuită de Soare.
Iar tu mă vei îmbrățișa cu inelul planetelor,
să-mi fie și mai cald
pentru anotimpurile în care nu ai fost.

 

Stai în mine. Reînvie, aşa cum a reînviat natura din somnul iernii.
Nu părăsi universul meu.
Rămâi în el.
Te oglindește perfect.
Înfiorător de perfect.
Așa cum te vedeam
când credeam că tu ești Universul meu.

 

M-am convins.
Îmi place și antreprenoriatul, și Universul.
Tot ce îmi doresc e ca Universul nostru
să nu devină praf de stele.
Iar dacă totuși devine…
eu nu mai fac în veci curățenie.

 

Să se așeze tot praful peste noi.
Și stelele.
Și soarele.
Și cerul.
Și umbrele noastre.
Și toate lunile Pământului.
În toate anotimpurile anului.

 

Dacă mă gândesc mai bine,
am putea adăuga şi
un strop de strălucire, din vremurile vechi,
ceva rămas prin anii ’90.
Căci cred că noi,
dinainte să ne naștem,
ne (re)cunoaștem.

 

Ce zici, vrei să fii Universul meu
și eu călăuza ta? 
Nu în voce, în suflet.
Ți-l cunosc mai bine
decât îl (re)cunoști tu.

 

Încântată de recunoștință.